Cercetătorii arată încă o dată că „gena gay” nu există

de: Teodora Tudosie
30 08. 2019

Dezabaterile legate de ce face un om să fie gay sunt destul de complexe, iar cercetătorii susțin acum că nu ar fi vorba de „gena gay”.

În 1993, oamenii de știință credeau că au descoperit „gena gay. Astfel, aceștia ajunseseră la concluzia o anumită genă ar fi responsabilă pentru determinarea orientării sexuale a oamenilor, și i-ar face pe aceștia să fie atrași de același sex.

Totuși, un nou studiu, despre care Ben Neale, autorul său, susține că este „cea mai mare și mai amănunțită investigație privind genetica comportamentului sexual de același sex până în prezent” arată altceva. Acesta susține că genetica nu poate prezice dacă o persoană va fi atrasă de o alta de același sex.

Pentru a ajunge la un rezultat, oamenii de știință au testat aproape o jumătate de milion de oameni. Au ajuns la concluzia că, într-adevăr, există anumite gene care influențează orientarea sexuală a omului, însă fiecare dintre acestea joacă un rol extrem de mic în această privință. Astfel, gena gay nu ar există. Cei mai importanți factori ar fi, în schimb, cei sociali și cei legați de mediul înconjurător.

Cercetătorii spun că gena gay nu există, de fapt

Potrivit oamenilor de știință, genetica este complexă și, într-o anumită măsură, poate avea implicații în această privință, însă asta nu e toată povestea. În urma studiului, aceștia au arătat că, de fapt, comportamentului sexual de același sex este determinat în proporție de doar 8% până la 25% de factorii genetici. De asemenea, ar fi vorba de mai multe gene, nu de una singură.

În plus, mediul din care persoana provine și factorii sociali ar juca un rol mult mai important.

Noul studiu are și anumite limite: se bazează doar pe populația europeană, iar participanții nu ar reprezenta chiar toate categoriile de vârstă. De asemenea, se bazează exclusiv pe comportamentul auto-raportat.